Fostul mijlocaș al Rapidului, Marius Măldărășanu, spune că victoria echipei lui Maria Rada în Ghencea nu a fost amenințată nicio clipă și regretă că trupa din Giulești nu a reușit să se infiltreze în lupta pentru titlu din acest sezon.
„Nu am avut nicio emoție că Rapid ar putea primi vreun gol în fața Stelei, care a dominat doar în primele 20 de minute ale meciului. Rapid s-a retras spre final, se gândeau să nu piardă cele 3 puncte din buzunar, mai ales în contextul în care nu își mai permite nimeni din Giulești ratarea încă unei calificări în cupele europene.
Marian Rada este un antrenor foarte bun, chiar dacă multă vreme a acceptat să stea în umbra altor tehnicieni. Acum, depinde de șefi dacă vor dori să aducă un înlocuitor mai titrat din vară.
Eu vedeam Rapidul mai în față în acest sezon. Marius Șumudică chiar mi-a spus că pun presiune pe el când îi solicit mai mult decât o calificare în Europa League, obiectivul trasat la începutul sezonului. Lotul ar fi permis chiar lupta pentru titlu, dar a existat presiune inutilă din anumite părți și nu s-a mai reușit acest lucru”, a spus Marius Măldărășanu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER